GLP-1 și sănătatea pielii: cum influențează metabolismul sănătatea pielii
„The Mystique of Ozempic Is Growing” The Atlantic
„GLP-1s: Five Years That Changed Metabolic Medicine” Pharmaphorum
GLP-1 sunt peste tot acum.
În reviste, în știrile internaționale, pe rețelele sociale, în cabinetele medicale și în conversațiile despre diabet, obezitate, sănătate metabolică și scădere în greutate.
Au devenit, într-un timp foarte scurt, mai mult decât o clasă de medicamente. Au devenit un adevărat fenomen medical și cultural.
Dar ce sunt, de fapt, aceste molecule? Și ce știm astăzi despre legătura lor cu inflamația și sănătatea pielii?
În ultimii ani, probabil că ați auzit din ce în ce mai des despre medicamente precum semaglutida, liraglutida sau tirzepatida. Au fost numite „revoluționare” pentru tratamentul obezității și al diabetului zaharat de tip 2, iar interesul pentru ele a depășit cu mult granițele endocrinologiei.
Astăzi însă nu mai discutăm doar despre efectul lor asupra greutății.
Cercetările sugerează că aceste molecule pot influența și procese inflamatorii implicate în numeroase boli cronice, inclusiv în unele afecțiuni dermatologice.
Ca medic dermatolog, mi se pare fascinant faptul că începem să privim pielea dintr-o perspectivă mult mai largă. Înțelegem tot mai bine că multe boli ale pielii nu sunt doar probleme locale, ci pot reflecta dezechilibre metabolice, hormonale și inflamatorii ale întregului organism.
Vreau însă să încep cu două întrebări.
Câți dintre dumneavoastră ați auzit deja de Ozempic®, Wegovy® sau Mounjaro®?
Probabil foarte mulți.
Dar câți v-ați gândit că aceste medicamente ar putea avea legătură și cu sănătatea pielii?
Ce sunt defapt moleculele GLP-1?
GLP-1 este un hormon pe care organismul nostru îl produce în mod natural după ce mâncăm. Rolul lui este să transmită că au sosit nutrienții și să coordoneze modul în care organismul îi folosește.
Acest hormon:
stimulează secreția de insulină atunci când glicemia crește;
reduce producția excesivă de glucagon;
încetinește golirea stomacului;
transmite creierului senzația de sațietate.
Medicamentele din această clasă imită efectele acestui hormon natural, însă acționează pentru o perioadă mult mai lungă. Cele mai cunoscute molecule sunt semaglutida și liraglutida. Tirzepatida este puțin diferită, deoarece acționează simultan asupra receptorilor GLP-1 și GIP, două sisteme implicate în reglarea glicemiei, a apetitului și a metabolismului.
Inițial, aceste medicamente au fost dezvoltate pentru tratamentul diabetului zaharat. Ulterior, s-a observat că pot produce și o scădere importantă în greutate. Dar, pe măsură ce au fost studiate, cercetătorii au remarcat ceva și mai interesant: efectele lor par să depășească controlul glicemiei și al kilogramelor.
De ce sunt de interes pentru dermatologie?
Aș vrea să vă mai întreb ceva.
Dacă o persoană are psoriazis sau acnee, unde credeți că este problema? Doar la nivelul pielii?
Intuitiv, majoritatea dintre noi am fi tentați să răspundem „da”. Dar medicina ultimilor ani ne arată că, de foarte multe ori, pielea este doar partea vizibilă a unui proces inflamator, hormonal sau metabolic care se desfășoară în întregul organism. Pielea nu este izolată de restul corpului. Ea comunică permanent cu sistemul imunitar, cu hormonii și cu metabolismul nostru.
Astăzi știm că multe afecțiuni dermatologice sunt influențate de:
obezitate;
rezistența la insulină;
sindromul metabolic;
dezechilibre hormonale;
inflamația cronică.
Iar aici apare interesul pentru agoniștii receptorului GLP-1. Nu pentru că ar trata direct orice problemă a pielii, ci pentru că pot interveni asupra unor mecanisme care întrețin inflamația în întregul organism.
Inflamația – legătura dintre metabolism și piele
Când auzim cuvântul „inflamație”, ne gândim de obicei la o zonă roșie, umflată sau dureroasă.
Dar există și un alt tip de inflamație. Una pe care nu o vedem. Una care poate persista ani întregi.
O inflamație discretă, de intensitate redusă, dar constantă, care poate contribui la apariția și întreținerea mai multor boli cronice. Acest tip de inflamație este întâlnit frecvent la persoanele cu obezitate, rezistență la insulină și sindrom metabolic.
Mult timp s-a crezut că țesutul adipos este doar un depozit de energie.
Astăzi știm că este un organ activ, care produce hormoni și numeroase molecule implicate în inflamație. Printre acestea se numără citokine precum TNF-alfa și interleukina-6, substanțe implicate și în mecanismele unor boli inflamatorii ale pielii. Țesutul adipos visceral, adică grăsimea acumulată în jurul organelor interne, este deosebit de activ din punct de vedere metabolic. Cu cât această grăsime este mai abundentă, cu atât organismul poate primi mai multe semnale proinflamatorii. Aici pot interveni moleculele GLP-1.
Prin reducerea țesutului adipos visceral, ele pot diminua una dintre sursele importante ale inflamației metabolice. În același timp, îmbunătățesc sensibilitatea la insulină, reduc hiperinsulinemia și contribuie la un control metabolic mai bun. Mai mult, studiile experimentale sugerează că aceste molecule ar putea avea și efecte directe asupra sistemului imunitar, reducând producția unor mediatori inflamatori și influențând activitatea anumitor celule implicate în răspunsul imun.
Este important însă să păstrăm lucrurile în perspectivă.
Agonistii GLP-1 nu sunt medicamente antiinflamatoare clasice, precum corticosteroizii sau terapiile biologice. Le putem considera mai degrabă terapii cu efect imunometabolic. Cu alte cuvinte, ele pot reduce condițiile metabolice care favorizează inflamația și, posibil, pot influența și anumite căi inflamatorii în mod direct.
Totuși, cercetările continuă pentru a stabili cât din acest efect se datorează moleculelor în sine și cât este rezultatul pierderii în greutate.
Psoriazisul
Psoriazisul este mult mai mult decât o boală a suprafeței pielii. Este o afecțiune inflamatorie sistemică, asociată frecvent cu obezitate, diabet zaharat, rezistență la insulină, sindrom metabolic și un risc cardiovascular mai mare. În ultimii ani, cercetătorii au încercat să afle dacă reducerea inflamației metabolice prin tratamentul cu agoniști GLP-1 poate influența și evoluția psoriazisului.
Rezultatele sunt încurajatoare. Unele studii au observat reducerea severității leziunilor și îmbunătățirea calității vieții, în special la pacienții care prezentau și exces ponderal sau diabet.
În anumite cercetări s-au redus și unii markeri ai inflamației, ceea ce susține ipoteza că beneficiile ar putea depăși simplul efect al scăderii în greutate.
Prin urmare, GLP-1-urile nu reprezintă în prezent un tratament standard pentru psoriazis. Dar constituie una dintre cele mai interesante direcții de cercetare de la granița dintre dermatologie, endocrinologie și medicina metabolică.
Hidradenita supurativă
Hidradenita supurativă este o boală inflamatorie cronică și dureroasă, caracterizată prin noduli, abcese și leziuni recurente, localizate frecvent în axile, regiunea inghinală sau sub sâni.
Este una dintre afecțiunile dermatologice cel mai strâns asociate cu obezitatea, rezistența la insulină și sindromul metabolic.
Primele studii sugerează că pacienții tratați cu agoniști GLP-1 pot prezenta:
mai puține pusee;
reducerea durerii;
scăderea inflamației sistemice;
ameliorarea calității vieții.
O parte dintre beneficii provin, probabil, din pierderea în greutate. Scăderea ponderală poate reduce frecarea din pliuri, transpirația excesivă și presiunea mecanică asupra zonelor afectate.
Dar există și indicii că îmbunătățirea metabolismului și reducerea inflamației sistemice contribuie la aceste rezultate. Dovezile sunt promițătoare, însă sunt necesare studii mai ample înainte ca aceste medicamente să poată fi considerate un tratament dermatologic propriu-zis pentru hidradenita supurativă.
Acneea și sindromul ovarelor polichistice
Una dintre cele mai interesante legături dintre dermatologie, hormoni și metabolism este reprezentată de PMOS (Polyendocrine Metabolic Ovarian Syndrome). Este una dintre cele mai frecvente afecțiuni hormonale întâlnite la femeile aflate la vârsta fertilă.
Contrar vechii denumiri SOPC - Sindrom de Ovare Polichistice nu înseamnă doar existența unor „chisturi” la nivelul ovarelor. De fapt, o pacientă poate avea PMOS chiar dacă ecografia nu evidențiază ovare cu aspect polichistic.
Sindromul poate include:
menstruații neregulate;
ovulație absentă sau rară;
niveluri crescute de hormoni androgeni;
acnee;
pilozitate excesivă;
subțierea sau căderea părului de pe scalp;
dificultăți în obținerea unei sarcini;
aspect polichistic al ovarelor la ecografie.
Dar unde apare legătura cu pielea?
La multe paciente cu PMOS există și rezistență la insulină. Atunci când organismul răspunde mai greu la insulină, pancreasul produce cantități tot mai mari pentru a menține glicemia în limite normale. Nivelurile crescute de insulină pot stimula ovarele să producă mai mulți androgeni.
Androgenii cresc activitatea glandelor sebacee, favorizează producția de sebum și pot contribui la apariția sau agravarea acneei. Aici pot interveni agoniștii GLP-1.
Prin îmbunătățirea sensibilității la insulină, reducerea hiperinsulinemiei și scăderea în greutate, ei pot diminua indirect stimularea ovariană excesivă și pot contribui la îmbunătățirea profilului hormonal.
La unele paciente cu SOPC, acest lucru poate însemna:
cicluri menstruale mai regulate;
ameliorarea parametrilor metabolici;
reducerea nivelului unor androgeni;
îmbunătățirea ovulației și a funcției reproductive;
iar în anumite cazuri, o posibilă ameliorare a acneei.
Este foarte important însă să precizăm că moleculele GLP-1 nu sunt, în prezent, un tratament direct al acneei.
*Important de menționat- Acneea are numeroase cauze, iar prezența ei nu înseamnă automat că o persoană are sindromul ovarelor polichistice.
Ce știm și ce nu știm încă?
Este important să păstrăm un echilibru între entuziasm și dovezile științifice. Știm că agoniștii receptorului GLP-1 pot reduce greutatea, pot îmbunătăți sensibilitatea la insulină și pot diminua o parte din inflamația metabolică. Știm că există rezultate promițătoare în psoriazis și hidradenită supurativă, precum și beneficii metabolice și hormonale la unele paciente cu PMOS
Dar încă nu știm cu exactitate cât din beneficiul observat asupra pielii se datorează unui efect direct al moleculelor și cât este rezultatul pierderii în greutate, al reducerii țesutului adipos visceral și al îmbunătățirii metabolismului. Studiile dermatologice sunt încă relativ mici și de scurtă durată.
De asemenea, majoritatea pacienților studiați aveau simultan obezitate, diabet sau rezistență la insulină.
In concluzie..
Aș vrea să închei cu o ultimă întrebare.
Dacă v-aș fi spus acum zece ani că un medicament creat pentru diabet ar putea deveni relevant și pentru dermatologie, probabil că mulți ar fi fost sceptici.
Astăzi însă avem tot mai multe dovezi că organismul funcționează ca un întreg și că specialitățile medicale sunt mult mai conectate decât credeam.
Și vă mai las cu o întrebare asupra căreia merită să reflectăm:
Dacă știm că inflamația, metabolismul și hormonii influențează sănătatea pielii, oare viitorul dermatologiei va însemna doar creme și tratamente locale? Sau va însemna o abordare completă a pacientului?
Eu cred că răspunsul începe deja să se contureze și mă bucur să fac parte din el!
Am început deja să tratăm nu doar boala de piele, ci pacientul în ansamblul său metabolic, hormonal și imunologic. Analogii GLP-1 nu reprezintă, cel puțin deocamdată, medicamente dermatologice.
Însă ele ne ajută să înțelegem tot mai bine legătura dintre metabolism, inflamație și sănătatea pielii și deschid o direcție nouă și extrem de interesantă în medicina viitorului.
Iar acesta este, probabil, mesajul cel mai valoros al ultimilor ani de cercetare: pielea nu este un organ izolat. Este una dintre cele mai fidele oglinzi ale sănătății întregului organism.
Dr. Diana Savu
Comentarii